Am ajuns departe împreună! Continuăm împreună!

Am ajuns departe împreună! Continuăm împreună!

20 Mar. 2020



Dragi clienți,  
    
Având în vedere contextul epidemiologic actual, suntem preocupați de siguranța fiecăruia dintre noi – a clienților, partenerilor și a angajaților Compexit GRUP, în aceeași măsură.    
  
Pentru a limita răspândirea virusului COVID-19, am implementat măsuri de prevenție în toate domeniile de activitate ale companiei. Suntem în continuare conectați la evoluția epidemiei de Coronavirus în România și căutăm în permanență soluții noi pentru o siguranță sporită.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să aplicăm cu calm și fermitate recomandările autorităților pentru a limita răspândirea virusului. 
  
În Compexit, ne-am propus să vă răsplătim încrederea cu profesionalism, responsabilitate și atenție. În această situație excepțională, decidem următoarele: 

  • Pentru dezinfectarea autoturismelor clienților și cele de drive test, utilizăm aparate de ozonificare și seturi de huse pentru protecție  (husă volan, husă scaun șofer, husă schimbător de viteze și husă frână de mână); 
  • Dozatoare cu gel dezinfectant sunt montate în zone accesibile pentru clienți și angajați;
  • Accesul clienților în service este complet interzis;
  • Angajații din front office (consilierii service, vânzătorii ŠKODA, SEAT, Das WeltAuto și agenții rent a car) poartă mănusi de protecție;
  • Dezinfectăm permanent birourile, cheile autoturismelor și suprafețele de contact (clanțe uși, obiecte sanitare);
  • Pentru a evita riscul unei contaminări colective și asigurarea continuității activității, lucrăm în echipe, fără contact între reprezentați și implementăm sistemul home office pentru pozițiile care permit telemunca;
  • Oferim soluții de ride sharing pentru angajații Compexit Grup, ca o măsură de evitare a transportului în comun. 


În același timp, vă rugăm să respectați măsurile de prevenire a infecției cu Coronavirus (Covid-19) pe care le-am implementat în Compexit GRUP si vă recomandăm să:  

  • Dezinfectați mâinile la intrarea în firmă de la dozatoarele special amenajate și folosiți mănuși de unică folosință; 
  • Limitați interacțiunea cu personalul nostru, evitând salutul prin strângerea mâinii; 
  • Păstrati distanța de siguranță față de persoanele cu care intrați în contact; 
  • Limitați timpul petrecut în sala de așteptare și alegeți spațiile deschise din curte;
  • Respectați regula: 1 client la 1 consilier. Dacă consilierul dvs. e ocupat cu un alt client, vă rugăm să așteptați la intrarea în recepție, să păstrați distanța de siguranță și implicit să minimizați riscul transmiterii virusului; 
  • Evitați plata cash. Vă rugăm să folosiți cu prioritate cardul bancar;
  • Pentru drive-test vă rugăm utilizați mănușile oferite de consilier. Mașina pe care o veți conduce va fi dezinfectată înainte și după fiecare drive test prin ozonificare;
  • În situația în care aveți suspiciunea de infecție cu COVID-19 sau ați intrat în contact cu persoane provenind din zone cu risc, vă rugăm să amânați intervenția în service/vizita la showroom, pentru a proteja ceilalți clienți.

Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi.  

Vă mulțumim pentru înțelegere și avem convingerea că #împreună putem depăsi această perioadă care ne-a scos din confortul și ritmul zilelor obișnuite, să căutăm soluții, să respectăm reguli simple de siguranță.

Urmăriți video-ul aici:


    


În aceste momente, siguranța și sănătatea comunității sunt primordiale! Ne-am adaptat activitatea în consecință, mereu disponibili să ajutăm și să răspundem prompt oricăror solicitări venite din partea clienților.
Aveți grijă de Dumneavoastră, de cei dragi și de cei din jur, doar împreună vom trece peste această perioadă dificilă pentru toți. Să ne păstrăm speranța și gândirea pozitivă și să auzim de bine!


Echipa Compexit Rent A Car

Social